Trademark registration at OSIM, EUIPO & WIPO – (+4) 0753 139 779

Lupta pentru mărcile “COVID-19” și “CORONAVIRUS”

Lupta pentru mărcile “COVID-19” și “CORONAVIRUS” March 16, 2020Leave a comment

Lupta pentru mărcile “COVID-19” și “CORONAVIRUS”

Noul Coronavirus 2019, denumit și “COVID-19”, reprezintă în momentul de față un subiect ce este prezent în ultimele luni pe prima pagină a tuturor publicațiilor online sau fizice, provenind fie din mediul privat, fie din partea oficialităților. Astăzi, 16 martie 2020, virusul a afectat peste 170.187 de persoane din 157 de țări și un vas internațional, fiind declarată de Organizația Mondială a Sănătății o pandemie globală.

Având în vedere popularitatea denumirii, tot mai multe persoane fizice, oameni de afaceri și societăți comerciale, încearcă să profite de ocazia obținerii înregistrării ca marcă a unei denumiri care este deja cunoscută la nivel internațional. Astfel, dacă ar reuși să înregistreze o denumire cu un grad de notorietate atât de ridicat, titularii nu ar mai fi nevoiți să investească sume de bani în promovarea mărcii, deoarece denumirea este deja cunoscută de întreg publicul destinatar.

Înregistrarea denumirii unui virus ca marcă înregistrată, presupune obținerea de exclusivitate asupra folosirii acesteia în raport cu produsele și serviciile solicitate la înregistrare. În prezent, au fost depuse la sfârșitul lunii februarie – începutul lunii martie, nu mai puțîn de 11 cereri de înregistrare, vizând protecție pentru haine, produse farmaceutice, șepci, dezinfectanți, s.a.m.d. Pe cale de consecință, dacă una dintre cereri ar fi cu succes înregistrată, titularul ar putea solicită interzicerea folosirii de către alți terți (spre exemplu, dacă denumirea “Covid-19” este înregistrată pentru haine, titularul mărcii ar putea solicită interzicerea folosirii de către terți a unei denumiri identice sau similare aplicate pe articole vestimentare, sau ar putea încheia contracte de licență/franciză cu societățile care vor să producă și folosească în mod legal marca înregistrată).

După cum putem observă mai jos, majoritatea persoanelor fizice, a societăților care încearcă să obțînă exclusivitate pentru denumirea virusului, provin din zonele cele mai afectate de “Covid-19”, respectiv: Italia (24,747 de cazuri), Spania (7,988 de cazuri), Germania (5,813 de cazuri) și SUA (3,802 de cazuri).

Situație a cererilor de marca depuse spre înregistrare care vizează protecție pentru denumirile “Covid-19” și “CORONAVIRUS”, actualizată la dată de 16.03.2020:

Pentru întreg teritoriul Statelor Membre UE:

  • CORONAVIRUS”, marca europeană depusă spre înregistrare de mai multe persoane fizice din Spania, respectiv Alejandro De la Hoz de MiguelJesús Santamera Hermoso și Daniel Gutiérrez Bernardo (vizând protecție pentru uleiuri esențiale, preparate pentru curățare, produse horticole și forestiere, bere și băuturi alcoolice).

În Italia:

  • COVID-19”, depusă spre înregistrare de persoanele fizice VANGELI RICCARDO și VANGELI ANTONIO (vizând protecție pentru dezinfectanțiproduse farmaceutice, software, îmbrăcăminte, publicitate și proiectare software).

În SUA:

  • COVID 19”, depusă spre înregistrare de societatea The Edibles Club LLC (vizând protecție pentru haine).
  • WE CURED COVID-19”, “TOGETHER WE SURVIVED COVID-19” și “I SURVIVED COVID-19”, toate depuse spre înregistrare de o persoană fizică din Statele Unite ale Americii, Charles McDermott (vizând protecție pentru haine, furnizarea de informații în domeniul medicinei și strângere de fonduri caritabile).
  • COVID-19 VAX”, depusă spre înregistrare de societatea And Still, LLC (vizând protecție pentru vaccinuri).
  • CORONAVIRUS”, depusă spre inregistare de societatea Ganiere, Harley Lawrence (vizând protecție pentru înregistrări audio-video, tricouri și șepci, servicii de divertisment).
  • CORONAVIRUS SURVIVAL GUIDE”, depusă spre înregistrare de societatea CENTENNIAL MEDIA LLC (vizând protecție pentru reviste în domeniul supraviețuirii, medicinei și pandemiilor).
  • CORONAVIRUSRX”, depusă spre înregistrare de societatea Quality Innovations Inc (vizând protecție pentru instrumente destinate respirației artificiale și termometre).

În Spania:

  • COVID – 19”, depusă spre înregistrare de persoanele fizice MANUEL MADROÑAL PAZOS și ALVARO ALONSO CAYETANO (vizând protecție pentru produse igienice și farmaceutice, măști sanitare, chirurgicale și igienice).

În Germania:

  • Corona-Virus”, depusă spre inregistare de persoană fizică Wagner, Bernhard (vizând protecție pentru substanțe chimice, software, materiale imprimate, organizarea de evenimente și servicii medicale).

În Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg):

  • COVID-19 SURVIVOR”, depusă spre înregistrare de societatea italiană Francesco PRATESI d.b.a. INNOCENTI sas di Pratesi Francesco & C. (vizând protecție pentru haine și serviciul de imprimare pentru articolele vestimentare).

Având în vedere că toate cererile au fost depuse recent spre înregistrare, Oficiile de mărci din teritoriile respective nu au emis încă un refuz sau o decizie de admitere la înregistrare, însă, cel mai probabil șansele să fie înregistrate fără impedimente sunt foarte reduse. Dacă ar trece cu bine peste procedura de examinare a Oficiilor de mărci, ulterior, ar fi șanse foarte mari să aibă loc mai multe litigii între titularii de marcă ce se suprapun la nivel teritorial.

Cu privire la teritoriul României, respectiv la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci), nu a fost identificată nicio cerere de marcă ce să vizeze obținerea de exclusivitate pentru “Coronavirus” sau “Covid-19”.

 

Marian Constantin – Consultant Juridic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Puteți să distribuiți această pagina pe:
× Cu ce vă putem ajuta?