Prevederile Directivei 2016/0280 privind Drepturile de Autor pe Piața Unică Digitală
Miercuri, 12.09.2018, Directiva 2016/0280 privind dreptul de autor pe piața unică digitală a fost supusă votului în Parlamentul European. Documentul legislativ este deja foarte cunoscut și comentat de către utilizatorii de internet precum și de către jurnaliști. În urma dezbaterilor, s-a hotărât adoptarea Directivei recunoscută în rândul publicului ca reforma drepturilor de autor în piața digitală.
La foarte puțin timp după ce a trecut de procedura votului în Parlamentul European, noua reglementare în domeniul drepturilor de autor a reușit să strângă foarte multe critici în mediul online. Mai exact, este vorba despre articolele 11 și 13 din Directiva care introduc “taxa pe link” și filtrele extrem de riguroase ce trebuie aplicate de platformele media online precum YouTube.
Conținutul articolului 11 denumit “Protejarea publicațiilor de presă în cazul utilizărilor digitale” poate fi rezumat pe scurt după cum urmează: orice persoană care ar dori să utilizeze snippets cu conținut aparținând unui alt autor ar trebui să obțină mai întâi o licență (care evident presupune și o taxă) de la autorul textului. Cu alte cuvinte, întreaga practică de “share-uit” și distribuit de articole aparținând altor autori ar avea foarte mult de suferit, putând fi chiar blocată. Evident, scopul Directivei este de a genera venituri suplimentare pentru creatorii de content, însă, rămâne sub semnul întrebării aplicabilitatea practică a acesteia în era digitală. Un aspect extrem de important ce trebuie menționat este că operele vizate de Directivă sunt cele publicate în orice formă de media, în scop de informare și de divertisment, în mod periodic. Publicațiile periodice care sunt date publicității în scop științific sau academic nu intră in domeniul de aplicare al Directivei. În egală măsură, sunt excluse din aria de aplicare a Directivei și hyperlink-urile, considerate acte care nu constituie comunicări publice. Spre exemplu, deși nu vom putea utiliza snippets cu conținutul succinct al articolului distribuit, va fi permisă utilizarea unui hyperlink precum: “click aici pentru a vedea articolul privind noua directivă europeană”, pentru a face trimitere la diferite articole. Desigur, acest format nu ne va oferi posibilitatea de a vedea în prealabil o parte a conținutului articolului pe care îl vom citi sau dacă sursa către care vom fi redirecționați este una de încredere.
Prin intermediul articolului 13 cu denumirea marginală “Utilizarea conținutului protejat de către furnizorii de servicii ale societății informaționale care stochează cantități mari de opere și alte obiecte protejate încărcate de utilizatorii lor și oferă acces la acestea”, se dorește a fi introduse filtre suplimentare de analizare și supraveghere a conținutului media încărcat pe platformele care stochează astfel de opere în vederea diminuării sau chiar stopării fenomenului de încălcare a drepturilor asupra operelor. Măsura a fost foarte dur criticată în special pentru faptul că filtrele suplimentare ce vor avea drept scop supravegherea contentului sunt sisteme automatizate care vor sancționa, cel mai probabil, similarități insignifiate între opere și astfel procesul de încărcare va fi foarte mult îngreunat. Ne putem imagina spre exemplu ce ar trebui să facă un website care stochează fotografii la momentul la care se solicită încărcarea unei noi imagini. Procesul de verificare va fi evident unul foarte lent și totodată, pot fi găsite similarități în interpretările diferite pe care autorii le vor da unor imagini similare.
Urmează negocierile finale dintre Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene în urma cărora vom afla forma finală a Directivei.