Trademark registration at OSIM, EUIPO & WIPO – (+4) 0753 139 779

Cum putem proteja denumirea sub care efectuam servicii?

Cum putem proteja denumirea sub care efectuam servicii? April 24, 2017Leave a comment

Cum putem proteja denumirea sub care efectuam servicii sau pe care o aplicam pe produse pentru teritoriul Marii Britanii?

În pofida contextului actual de desfăşurare a negocierilor de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, teritoriul britanic rămâne un punct de interes general pentru activitatea antreprenorială. Cu peste 64 de milioane de locuitori şi un Produs Intern Brut de 41 000 de USD/cap de locuitor, rămâne unul dintre teritoriile cu o putere mare de cumpărare, un mediu propice pentru dezvoltarea oricărui business.

Astfel, un antreprenor român are la dispoziţie mai multe instrumente pentru a îşi proteja marca pentru teritoriul britanic, după cum este detaliat în cele ce urmează.

Înregistrarea mărcii la nivel naţional în UK

Regatul Unit al Marii Britanii este format din patru state componente: Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. Astfel, mărcile înregistrate la nivelul Marii Britanii vor fi protejate pentru toate aceste patru state, în subordinea cărora se află mai multe state dependente. Până în momentul de faţă, sunt aproximativ 1 milion de mărci înregistrate la Oficiul Britanic.

Din momentul depunerii cererii de înregistrare, un examinator al Oficiului Britanic va verifică dacă cererea de marcă este incidentă cu motivele absolute de refuz, iar dacă cererea de înregistrare îndeplineşte condiţiile iniţiale, marca va fi publicată. Din momentul publicării,  pentru o perioada de două luni de zile, titularii drepturilor anterioare similare cu cererea de marcă se pot opune la înregistrare. Procedura de înregistrare durează în jur de 5 luni, în situaţia în care nu sunt întâmpinate impedimente.

Taxele pentru înregistrarea mărcii încep de la suma de £500, aceasta majorându-se în funcţie de numărul claselor de protecţie solicitate sau de impedimentele întâmpinate la înregistrare. De asemenea, va trebui să luaţi în calcul şi onorariul mandatarului britanic.

Înregistrarea mărcii la nivel european

În prezent, mărcile europene (în număr de 1,5 milioane) sunt protejate în toate statele membre UE, inclusiv în Marea Britanie. Totuşi, indiferent de Brexit, mărcile europene deja înregistrate la momentul pierderii statutului de membru UE al Marii Britanii, vor fi în continuare protejate pentru teritoriul Britanic. (Pentru a afla mai multe despre situaţia mărcilor europene după Brexit, puteţi consulta articolul https://grecupartners.ro/nom/ce-se-intampla-cu-marcile-europene-dupa-brexit/)

Procedura de înregistrare la nivel european este una dintre cele mai rapide, intreaga procedură putând fi finalizată în termen de 4 luni. Aceasta este similară cu procedura de la nivel naţional din Marea Britanie, desfăşurându-se în acelaşi mod. Mai întâi este efectuată examinarea preliminară, după care marca este publicată în vederea formulării de opoziţii pentru o perioada de 3 luni.

Taxele pentru înregistrarea mărcii la nivel european încep de la suma de €850, aceasta majorându-se în funcţie de numărul claselor de protecţie solicitate sau de impedimentele întâmpinate la înregistrare. De asemenea, va trebui să luaţi în calcul şi onorariul mandatarului.

De asemenea, în situaţia în care suntem titularii unei mărci deja înregistrate la nivelul României, poate fi efectuată procedura de extindere la nivel internaţional pentru teritoriul Marii Britanii. Totuşi, apelarea la această procedură este lipsită de sens, deoarece aceleaşi beneficii pot fi obţinute prin intermediul înregistrării mărcii europene. În concret, înregistrarea la nivel european este mai avantajoasă deoarece taxele sunt mai mici, procedura este finalizată mult mai repede (4 luni în loc de 16 luni), iar protecţia dobândită nu va fi doar pentru Marea Britanie, ci pentru toate cele 28 de state membre.

Recomandarea noastră este să apelaţi la un consilier în proprietate industrială pentru stabilirea în concret a taxelor oficiale şi a sumei necesare pentru a fi bugetată pentru obţinerea protecţiei în teritoriul Britanic.

Marian Constantin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Puteți să distribuiți această pagina pe:
× Cu ce vă putem ajuta?