Mărcile tridimensionale ale sticlei Aqua Carpatica au trecut prin numeroase litigii în urma presupusei similarități cu marca anterioară tridimensională „VODAVODA”, atât la nivel național în România, cât și la nivelul Uniunii Europene.
Cu toate că Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) a respins anterior, în anul 2017, o opoziție similară bazată pe aceeași marcă, decizie confirmată ulterior în căile de atac, titularul mărcii „VODAVODA” a formulat opoziții împotriva tuturor cererilor de marcă UE ce constau în forma sticlei octogonale. Opozițiile au fost respinse, deși titularul mărcii „Vodavoda” a făcut numeroase referințe la deciziile instanțelor naționale ce au constatat un grad ridicat de distinctivitate al mărcii tridimensionale „VODAVODA” și o similaritate între mărci ce poate conduce la un risc de confuzie în piață. EUIPO a argumentat că aceste constatări ale instanțelor naționale sunt contrare jurisprudenței Uniunii Europene și nu pot fi luate în considerare, concluzionând în final că opozițiile nu sunt întemeiate.
Astfel, principala problemă analizată de EUIPO o reprezintă caracterul distinctiv al mărcii anterioare, respectiv forma sticlei octogonale, având inscripționarea „VODAVODA”.
În ceea ce privește partea verbală a mărcii, EUIPO a reținut că elementul „voda” înseamnă „apă” în limbile slovacă, slovenă, cehă și bulgară, teritoriul relevant pentru această analiză fiind întreaga Uniune Europeană. Acestea fiind spuse, elementul verbal al mărcii anterioare este descriptiv pentru consumatorul din statele indicate.
În ceea ce privește forma sticlei, EUIPO a argumentat că pentru a se analiza distinctivitatea mărcii în raport cu produsele vizate trebuie avute în vedere toate mărfurile lichide comercializate în acest tip de ambalaj, cum ar fi sucurile, băuturile alcoolice, chiar și produsele farmaceutice sub formă lichidă.
Pentru ca o marcă tridimensională să fie distinctivă, impresia de ansamblu creată de aspectul său nu trebuie să fie percepută ca o simplă variantă a formelor de bază utilizate în mod obișnuit în comerț pentru produsele vizate, ci trebuie sa ii confere consumatorului posibilitatea de a identifica produsele doar în baza formei.
În prezenta cauză este vorba de forma octogonală a sticlei, fără elemente suplimentare notabile care să crească gradul de distinctivitate al formei produsului. Ținând cont de faptul că forma sticlei este slab distinctivă și publicul se uită în principal la eticheta produsului pentru a identifica originea aceastuia, nu a putut fi identificat un element de asemănare din care să rezulte un risc de confuzie între mărci, chiar și în ceea ce privește produse identice.
În urma analizei prezentate, nu putem decât să ne întrebăm dacă jurisprudența europeană are la bază o viziune prea largă sau instanțele naționale au o percepție limitată a pieței moderne.
La data redactării articolului, litigiul se află încă pe rolul instanțelor, existând de asemenea căi de atac în ceea ce privește opozițiile formulate la înregistrarea mărcilor UE.
Avocat Florin Filip
